Simona Halep deschide întâlnirea România – Elveția din Fed Cup! Sorana Cîrstea nu va intra nici la simplu, nici la dublu: „Mă așteptam să joc. Dacă e nevoie să bat din palme, bat din palme”. Programul meciurilor de la Cluj

Simona Halep deschide întâlnirea România - Elveția din Fed Cup! Sorana Cîrstea nu va intra nici la simplu, nici la dublu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vineri s-au tras la sorți meciurile din cadrul întâlnirii România – Elveția, programată în week-end, la Cluj-Napoca. Pentru primul punct al barajului de accedere în Grupa Mondială se vor lupta Simona Halep (1 WTA) și Viktorija Golubic (115 WTA).

Halep – Golubic, în primul meci de sâmbătă, de la ora 13:00

Simona Halep (1 WTA), prima „rachetă” a României, va deschide balul în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, întâlnind-o pe Viktorija Golubic (115 WTA), sâmbătă, de la ora 13:00. Duelul dintre Simona și Viktorija, sportive care nu s-au mai confuntat niciodată până acum, va fi urmat de meciul dintre Irina Begu (38 WTA) și Timea Bacsinszky, jucătoarea numărul 1 din naționala adversă. „Va fi o partidă dificilă, foarte emoționantă. Sper să mă simt bine pe teren și să câștig”, a fost reacția Simonei după tragerea la sorți.

Cîrstea, a doua jucătoare a României, este doar rezervă

Duminică se vor disputa celelalte două jocuri de simplu, cu începere de la ora 12:00, dar și o posibilă partidă decisivă de dublu. Astfel, tot Simona Halep va evolua prima, în blockbusterul cu Timea Bacsinszky, în timp ce Irina Begu o va întâlni pe Viktorija Golubic. Interesant este că pentru jocul de dublu, în care tricolorele se vor lupta cu Jil Teichmann (136 WTA) și Patty Schnyder (149 WTA), capitanul Florin Segărceanu le-a preferat tot pe Halep și Begu, așa că Sorana Cîrstea (34 WTA) și Mihaela Buzărnescu (40 WTA) sunt doar rezerve.

Sorana a fost luată prin surprindere de decizia căpitanului

Decizia lui Florin Segărceanu de a nu o trimite pe Sorana Cîrstea în teren nici la simplu, dar nici la dublu, surprinde, în condițiile care „Sori” este a doua cea mai bună tenismenă din echipa tricoloră: „Mă așteptam să joc pentru că eram a doua tenismenă a României. Eu m-am prezentat și m-am pus la dispoziția căpitanului, așa că sunt aici și fac ceea ce vrea el. Sunt aici pentru România. Dacă echipa are nevoie să bat din palme, bat din palme”, a declarat Cîrstea. Va merge în Grupa Mondială din Fed Cup echipa care va ajunge prima la trei puncte. România poate reveni după doi ani în elita competiției inter-țări din tenis.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×